Între două date reper pentru noi, cei din comunitatea de la Institutul de Marketing, în trecerea de la o lună la alta, există două date reper: începutul lui noiembrie, ceremonia de absolvire a cursanților care au finalizat cu succes un program de training recunoscut internațional ajuns într-un stadiu avansat al profesionalizării în marketing și 1 decembrie, Ziua României.
Sunt două date, pe care le trăim cu emoție, cu bucurie și speranță. Prima, în care celebrăm succesul celor care au reușit să ducă până la capăt drumul lung și îngust al dezvoltării ca practicieni printr-un proces riguros, deloc ușor, al certificărilor CIM, iar cea de a doua, ziua națională a Românei, în care oscilăm uneori între agonie și extaz, între speranță și deziluzie, dar mereu înclinând balanța către partea bună, către optimism și încredere.
Nu e simplu, când, an de an, inventariem în discursul public procentul încă mic de patriotism sănătos, versus cel mereu uriaș al naționalismul oportunist, de trompetă. Dar răspunsul tuturor celor care îți pun serios problema viitorului sănătos al României, una cu un serios avantaj competitiv în competiția globală, așa cum am învățat de la la CIM, singura șansă este profesionalizarea și... REPROFESIONALIZAREA.
Mi-a rămas de mult în minte și în bibliotecă o carte coordonată de Mircea Malița, apărută la Editura Compania în 2010: “România după criză. Reprofesionalizarea”. Cartea pleacă de la constatarea că România, după criza economică globală din 2008 şi următoarele , se află într-o fază decisivă: fie adoptă o traiectorie clară de redresare şi reconstrucție, fie riscă marginalizarea. Fundamentul argumentului este că orice criză, nu este doar punctuală, ci reflectă disfuncții profunde — instituționale, de profesionalism, de competență şi de capital uman, care trebuie abordate.
România are nevoie de un demers amplu de redefinire şi consolidare a profesionalismului (în sensul de competenţă, etică, performanţă) ca element-cheie pentru relansare. Performanţa instituţiilor, credibilitatea, investiţiile sunt dinamitate de o „criză a profesiilor”, o depreciere a reputaţiei profesionale, a rigurozităţii, a predictibilităţii. Lipsa „profesionalizării reale” este un obstacol major pentru competitivitate, atât în sectorul public, cât şi în cel privat.
Ultima şansă a României este profesionalizarea pe scară largă a societății și nu e vorba doar de câteva „elite”, ci de întregul sistem profesional şi instituţional
Un capitol important este dedicat reconstrucţiei capitalului uman: importanța unor formări de elită, a unui culturi profesionale solide, a unei educaţii de calitate, în care profesiile trebuie să devină vectori de înaltă performanţă, nu doar de supravieţuire.
Ultima şansă a României este profesionalizarea pe scară largă a societății și nu e vorba doar de câteva „elite”, ci de întregul sistem profesional şi instituţional. Dacă România nu reuşeşte să implementeze profesionalizarea la nivel larg — în instituţii publice, mediul de afaceri, societatea civilă — există riscul de stagnare sau decădere.
Care sunt soluțiile pentru o Românie competitivă?
Evident, reconstrucția sistemului de formare profesională, dezvoltarea continuă, valorizarea competenţelor, instituţii de profesie autonome, standarde profesionale clare, cu ochii la viitor pentru a ne adaptarea la schimbările globale (tehnologie, cunoaştere, mediu).
Concluzia cărții este că reprofesionalizarea nu este un moft intelectual, ci o condiţie structurală pentru ca România să devină competitivă, să reducă vulnerabilitatea şi să valorifice oportunitățile globale.
Și la nivel individual, profesionalismul rămâne un „capital” strategic — şi nu doar o resursă individuală, în orice criză
Care sunt soluțiile noastre?
Ce putem face noi și care sunt soluțiile? „ Stai pe pătrațica ta și fă-o să strălucească, spunea un profesionist al muzicii contemporane pe Radio Guerilla”. Și la nivel individual, profesionalismul rămâne un „capital” strategic — şi nu doar o resursă individuală, în orice criză. Iar aici, atât pe cont propriu, cât și în organizațiile pe care le reprezentăm, că sunt companii globale, afaceri mici sau organizații non-profit, avem, fiecare, multe de făcut.
Diferența dintre un expert și un novice este dată de baza de cunoștințe, pe care o are fiecare, ne amintește de fiecare dată Mircea Miclea. Să ne lărgim baza de cunoștințe. Acum și cu AI.

