Marketing de muzică veche pentru audiențe noi și training pentru viața interioară

Marketing de muzică veche pentru audiențe noi și training pentru viața interioară

Festivalul de Muzică Veche București marchează anul acesta cea de-a XX-a ediție și ne invită să fim martorii unei adevărate sărbători a memoriei și a continuității. Pe scena festivalului vor urca artiști de renume internațional – atât prieteni vechi ai acestui demers muzical unic, cât și invitați noi, reuniți pentru a celebra, împreună, muzica veche – arta timpului viu.

            Într-un peisaj cultural uneori prielnic, alteori potrivnic muzicii vechi, festivalul a crescut discret, dar ferm – asemenea unui copil fragil, dar plin de voință – care, prin muncă și pasiune, a ajuns la maturitatea unui tânăr admirabil. Din 2015, Festivalul de Muzică Veche București face parte din Rețeaua Europeană de Muzică Veche, apartenență dobândită datorită rigurozității cu care, an de an, își reafirmă valorile fondatoare:

  • autenticitatea interpretării istorice, în toate dimensiunile sale;
  • identitatea culturală unică, dată de poziționarea festivalului la granița dintre Occident și Orient – acolo unde se întâlnesc două mari tradiții muzicale ale lumii.

Despre construcția unei ediții și rolul Festivalul de Muzică Veche București în peisajul cultural am stat de vorbă cu Rareș Vlad, coordonator de producție al acestui eveniment unic. Am discutat despre cum se construiește o ediție, despre locul festivalului în industria entertainment-ului cultural și despre cum se poate dezvolta un astfel de demers. Rareș are peste 10 ani de experiență în producția de proiecte și programe culturale – un parcurs început la Londra, după absolvirea studiilor în Marea Britanie.

După revenirea în țară, a lucrat pentru ARCUB, Musicals și Societatea Română de Radiodifuziune, dar a continuat să studieze în rigoarea instituțiilor britanice într-un program certificat internațional CIM cu Institutul de Marketing.  În prezent activează ca producător creativ pentru BoRa-Lab of Creation, unde transferă know-how-ul acumulat către branduri și agenții care dezvoltă proiecte complexe, și colaborează anual ca producător delegat al Festivalului de Muzică Veche București. Pasionat de set design, evenimente live și artele spectacolului, Rareș îmbină rigoarea producției cu dimensiunea culturală și artistică ce l-a format.

Cum s-a născut Festivalul de Muzică Veche București?

Festivalul s-a născut acum douăzeci de ani, când eu eram încă pe băncile școlii, prin eforturile echipei Asociației Culturale Antiqva, coordonată de Laurențiu Constantin (directorul festivalului) și Raluca Enea (directorul artistic). Atât atunci, cât și astăzi, inițiativa a fost – și a rămas – una de pionierat în această nișă culturală. Asociația este, practic, singura entitate care a reușit să adune un catalog atât de amplu de reprezentări autentice, cu un nivel excepțional de acuratețe istorică.

Această colaborare este, pentru mine, o formă de dezvoltare personală – o șlefuire a gândirii și a propriei perspective – un tip de training pentru viața interioară pe care alte medii nu ți-l pot oferi. Dacă în companii sau instituții ai parte de training-uri de performance, platforme de e-learning sau „matcha Monday”, aici aprofundez istorie, cultură muzicală, istoria artei, ascult partituri rare și devin martorul unor momente de poveste.

Se vorbește mult despre autenticitate – în branduri, în comunicare, în produs. Este un termen des invocat, dar rar trăit cu adevărat.
În cazul Festivalul de Muzică Veche , autenticitatea nu este o alegere de marketing, ci o consecință naturală a felului în care muzica barocă poate fi interpretată. 

Ce înseamnă pentru tine Festivalul de Muzică Veche și ce te motivează să faci parte din proiect?

Am intrat în această poveste odată cu ediția XIX, iar motivul principal pentru care am rămas un apropiat al festivalului este autenticitatea demersului artistic și oportunitatea de a fi expus unui context unic, care există doar datorită viziunii organizatorilor și nicăieri altundeva în România. Aplic abilitățile mele legate de organizarea procesului de producție, în timp ce descopăr misterele muzicii baroce și artiștii care, cu o seriozitate extraordinară, o aduc la viață pe scenele Sălii Radio, Ateneului sau MNAR-ului.

Această colaborare este, pentru mine, o formă de dezvoltare personală – o șlefuire a gândirii și a propriei perspective – un tip de training pentru viața interioară pe care alte medii nu ți-l pot oferi. Dacă în companii sau instituții ai parte de training-uri de performance, platforme de e-learning sau „matcha Monday”, aici aprofundez istorie, cultură muzicală, istoria artei, ascult partituri rare și devin martorul unor momente de poveste. Oamenii din spatele festivalului sunt o enciclopedie vie – și doar interacțiunea cu ei este, în sine, o formă de formare profesională și umană.

Cum se poziționează Festivalul de Muzică Veche pe piața culturală și ce îl diferențiază?

Festivalul de Muzică Veche este pionierul genului în România, dar, mai important, este cel mai conectat și recunoscut ecosistem de muzică barocă. Nu este singurul actor din domeniu, au mai apărut și o să mai tot apară și alte inițiative, lucru care nu poate decât să fie pozitiv pentru că creste vizibilitatea genului și mai cheltuie și altcineva banii pe promovare pentru a ajunge la public.

Diferența o face autenticitatea. Se vorbește mult despre autenticitate – în branduri, în comunicare, în produs. Este un termen des invocat, dar rar trăit cu adevărat.
În cazul Festivalul de Muzică Veche , autenticitatea nu este o alegere de marketing, ci o consecință naturală a felului în care muzica barocă poate fi interpretată. Rigoarea artiștilor, specificitatea instrumentelor și exigența partiturilor fac imposibilă orice abatere de la unica formulă de punere în scena aceste audiții. La Festivalul de Muzică Veche, interpretarea istorică este, fără exagerare, sine qua non-ul fiecărei reprezentații.

Motto-ul adoptat în ultimii ani, „Descoperă noutatea muzicii vechi”, nu este doar o invitație la explorarea sonoră, ci și un manifest pentru parteneriate creative în care obiectivele comune se pot atinge fără zgomotul și agitația activărilor standard.

Ce tip de asocieri de brand sunt potrivite pentru Festivalul de Muzică Veche? Cum pot fi susținute planurile festivalului?

Realitatea este că Festivalul de Muzică Veche este un festival fără „buzz” comercial și la o primă vedere am tinde să credem că ROI-ul va fi  modest. Dacă adăugăm și faptul că „muzica veche” nu e tocmai virală, pare o ecuație imposibilă. Și totuși din această liniște aparentă se aude un clavecin interpretând notele din Concerto nach Italienischen Gusto de Johann Sebastian Bach - aceeași piesă care, astăzi, servește drept bază sonoră pentru serialul Bridgerton de pe Netflix, vizionat de 82 de milioane de oameni în doar 28 de zile. Asta arată că muzica veche are un potențial contemporan imens dacă este contextualizată inteligent.

Festivalul de Muzică Veche are peste 20.000 de urmăritori și un public loial, cu un profil ideal pentru branduri care doresc să ajungă la segmentul de public pasionat de evenimente culturale de anvergură. În plus, spațiile  în care festivalul se desfășoară - Sala Radio, Ateneul Român, MNAR - sunt repere ale culturii naționale.

Motto-ul adoptat în ultimii ani, „Descoperă noutatea muzicii vechi”, nu este doar o invitație la explorarea sonoră, ci și un manifest pentru parteneriate creative în care obiectivele comune se pot atinge fără zgomotul și agitația activărilor standard.

Cum rămâne Festivalul de Muzică Veche relevant și unde se poate extinde în viitor?

După 20 de ani, festivalul se află la o vârstă simbolică. Ne aducem aminte de noi înșine la acea vârstă când începeam să explorăm, să experimentăm în conformitate cu ceea ce simțeam că e în concordanță cu propria noastră natură.

Mi-ar plăcea ca Festivalul de Muzică Veche să dezvolte o componentă multimedia, care să atragă un public nou, fără a-l pierde pe cel existent. Pe cei noi îi putem întâlni acolo unde sunt deja – în fața ecranelor, în medii digitale, în spații imersive. Pe cei fideli i-am putea surprinde prin reinterpretări vizuale și conceptuale care păstrează esența, dar deschid noi orizonturi.

Este un proces fragil, dar interesant. În tot ceea ce încercăm să construim, ne întoarcem mereu la una dintre valorile fondatoare ale festivalului: identitatea culturală unică, dată de poziționarea sa la granița dintre Occident și Orient. Căutăm, în fond, granița dintre trecut și viitor – acolo unde muzica veche continuă să respire prin forme noi de expresie.

Nu ratați această ediție a Festivalului de Muzică Veche și descoperiți mai mulți cursanți și absolvenți ai trainingurilor de la Institutul de Marketing.

Marketing Focus

Portalul Marketing Focus a fost lansat de Institutul de Marketing  cu scopul de a aduce un plus de informatie, idei si resurse de marketing atat profesionistilor de marketing, cat si celorlalti actori si departamente implicate in livrarea performantei de marketing: comunicare si relatii publice, resurse umane, IT, financiar,  relatii cu clientii si nu in ultimul rand management. 

Introduceti in campurile gresite